era tarziu. prea tarziu ca sa mai poata misca. zacea acolo de cel putin o luna si nu stia de ce mai exista. mirosul pamantului ii patrunsese pana in maduva oaselor. ramasese captiva intr-un univers creat din dispret si agonie.
era singura imagine prezenta in mintea ei. singura privire obsedanta, singura emotie. simtea doar cum i se taie respiratia la gandul ca li s-ar putea incrucisa din nou privirile. era ceva dincolo de acea umbra ce o facea sa moara si sa retraiasca aceeasi clipa de mii de ori.
redundant poate nu e cel mai potrivit cuvant dar e singurul pe care mi-l pot imagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu